Cenad - comună în județul Timiș
vote data
Descriere
Cenad – comună în jud. Timiș

Coordonatele GPS (Primărie): 46 08 15.46 N 20 35 02.86 E

http://www.cenad.ro

Comuna Cenad, continuatoarea anticei Urbs Morisena, este amplasată în vestul județului Timiș, pe malul stâng al râului Mureș, la granița cu Ungaria. La nord-est se învecinează cu satul Igriș, la sud-est cu Saravale, la sud cu orașul Sânnicolau Mare, la sud-vest cu Dudeștii Vechi, iar la vest cu Beba Veche.
Localitatea se află pe DN6, şosea ce străbate localitatea, în drum spre Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, aflat la 8 km. Cenad este singurul PTF al judeţului Timiş spre Ungaria.
Prezenţa umană este semnalată pe teritoriul comunei Cenad încă din perioada neolitică, acum circa 7000 de ani. Culturile arheologice de tip Starcevo-Criş, Vinča, Tisa şi Tiszapolgar, prin descoperiri în mai multe puncte, demonstrează consistenţa locuirii umane în acea epocă.
Din epoca următoare, cea a bronzului, există descoperiri arheologice de obiecte casnice şi de urne funerare. Epoca romană este bine reprezentată prin numeroase descoperiri, atât de ceramică, unelte, cărămizi, din diverse construcţii, purtând stampilele unor unităţi militare romane, dar şi monede emise de diverşi împăraţi romani. Ulterior, alte descoperiri au confirmat influenţa bizantină  şi existenţa unei aşezări din secolele VIII-IX d. Hr.
În procesul cristalizării feudalismului, organizării cnezatelor, a voievodatelor şi ţărilor, Banatul a avut un rol extrem de important; în cadrul Banatului, Cenadului i-a revenit rolul de capitală.
Cea dintâi mănăstire de pe teritoriul României de astăzi a existat la Cenad în jurul anului 1002, a purtat hramul „Sf. Ioan Botezătorul“ şi era de călugări răsăriteni. 
La Cenad ia fiinţă, în 1030, prima şcoală de pe teritoriul României de astăzi, limba de predare fiind latina. 
După cucerirea cetății și orașului Morisena de către unguri, sub conducerea regelui Ștefan, localitatea își schimbă denumirea în Cenad. Aici ia naștere Episcopia de Cenad, cel dintâi episcop fiind venețianul Ger(h)ard de Sagredo, sanctificat în 1083. Gerard din Cenad este considerat cel dintâi scriitor de pe teritoriul României de astăzi.
Cucerirea Banatului de către otomani va determina scăderea importanței localității și mutarea episcopiei la Szeged, apoi la Timișoara.
Astăzi, la Cenad, ca și obiective turistice demne de interes, există un muzeu de istorie locală, statuia Sf. Gerhard (situată în fața Bisericii romano-catolice), un muzeu al tehnicii de transport cu tracțiune animală (în aer liber), toate aflate pe Strada Principală, precum și o mănăstire de maici, denumită Morisena, situată înainte de intrarea în Cenad (dinspre Sânnicolau Mare), în stânga DN6.
În centrul comunei funcționează Pensiunea „Anka” (****).