Peştera Gaura Haiducească
vote data
Descriere
Peştera Gaura Haiducească
Cordonate GPS: 44°43'53.30"N 21°44'21.50"E

Peştera Gaura Haiducească este situată în Munţii Locvei, pe versantul drept al Ogaşului Găurii, la circa 5 km est de oraşul Moldova Nouă. Cavitatea are lungimea de 1370 m, fiind străbătută aproape integral de apele pârâului Ogaşul Găurii. Prezintă trei zone distincte: sectorul amonte, format dintr-o sală şi diverticule asociate; galeria de joncţiune, temporar activă, cu o lungime de aproximativ 450 m și dimensiuni extrem de reduse; sectorul aval, format dintr-o galerie activă, dezvoltat pe un sistem de diaclaze. Având un grad de dificultate mediu, peștera se poate vizita în tot cursul anului, cu echipament adecvat (cizme de cauciuc, salopetă, neopren, cască de protecţie, lanternă), cu excepţia perioadelor de viitură.