str. Mărăşeşti, nr. 2 Timişoara, jud. Timiş Coordonate GPS: 45.754193, 21.225790 Acces: Tramvai: linia 1, 2, 4, 5, 6 (staţia Piaţa Libertăţii), Troleibuz: linia 11, 14, 18 (staţia Piaţa 700), Piaţa Victoriei, str. Alba Iulia, str. Sfântul Ioan
Prima însemnare cu privire la existenţa unui teatru în Timişoara apare în cadrul procesului verbal al consiliului comunal german din mai 1753. Construcţia a fost puternic avariată în timpul Revoluţiei paşoptiste, precum şi de incendiile din anii 1766, 1880 şi 1920. În perioada 1871-1875, arhitecţii vienezi Helmer şi Feller au proiectat un teatru nou care a primit denumirea “Franz Josef” şi a fost inaugurat la 22 septembrie 1875. Evenimentul a fost marcat de premiera piesei “Prolog”, scrisă de timişoreanul Csiky Gergely şi interpretată de actorii Teatrului Naţional din Budapesta. Situat în centrul istoric al oraşului, clădirea Teatrului din Timişoara este unică la nivel european întrucât adăposteşte 3 teatre dramatice: în limba română, maghiară şi germană.
Din punct de vedere arhitectural, monumentul, ridicat în perioada 1871-1875, prezintă influenţe renascentiste şi eclectice. În urma incendiului din anul 1920, construcţia a fost renovată de Duiliu Marcu, arhitect renumit în secolul XX. Pe baza planurilor sale, faţada şi sala mare de spectacole au primit un aspect neobizantin. În această sală au loc reprezentaţiile Operei Române şi ale Teatrului Naţional “Mihai Eminescu”, iar în fosta sală de bal îşi desfăşoară activitatea Teatrul German şi Teatrul Maghiar “Csíky Gergely”.
Investim în viitorul tău! Programul IPA de Cooperare Transfrontalieră România – Republica Serbia este finanţat de Uniunea Europeană prin Instrumentul de Asistenţă pentru Preaderare (IPA) şi cofinanţat de statele partenere în program. Pentru mai multe informaţii accesaţi www.romania-serbia.net Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Uniunii Europene. Pentru eventuale sesizări, contactaţi: romania-serbia@mdrap.ro
Copyright 2014 BANATOUR. Toate drepturile rezervate
Copyright 2014 BANATOUR. Toate drepturile rezervate